6 informații surprinzătoare despre narcisiști

În ultima perioadă am observat că se vorbește mult despre narcisiști și primesc des întrebări despre cum se gestionează o relație (de orice fel) cu un astfel de om..

Mai ales am observat că mulți oameni au tendința să pună eticheta de narcisist ca și cum ar putea fi un diagnostic ușor de pus 🙂

Poate trăiești cu un om care are elemente de narcisism și încrederea ta în tine este scăzută.. sau poate ai crescut cu un astfel de om în preajma ta și nu poți să te oprești din a încerca să le faci altora pe plac.. sau poate ai o colegă care nu se poate abține și se comportă ca și cum este totul despre ea.. 

Așa că m-am gândit să împărtășesc cu tine câteva informații utile și surprinzătoare care te-ar putea ajuta să înțelegi mai bine persoanele cu elemente de narcisism..

  1. Oamenii care au elemente de narcisism nu sunt născuți așa ci devin așa în copilărie.. 

Mulți oameni rămân surprinși când descoperă că nu există o “genă a narcisismului” și că nu sunt născuți așa.. 

De fapt, o chestie interesantă e că s-a făcut un studiu și rezultatele au demonstrat o corelație directă între copiii care au fost crescuți cu ideea că sunt mai speciali, mai cu moț cum se spune, decât ceilalți copiii. 

Interesant nu?

  1. Narcisismul e mai degrabă un tip de personalitate decât un diagnostic. 

Ca specialist îți pot spune că narcisismul e foarte rar diagnosticat. Știi de ce? 

Deoarece narcisistii nu cred că au o problemă deci nu simt nevoia să schimbe ceva la ei. 

Tocmai de aceea, e important să știi mai multe despre comportamentul narcisic, pentru a putea să îți împui mai ușor limitele în relația cu un astfel de om. 

  1. Nu poți să îl schimbi ! 

Dar pff cât o să încerci ! 

Chiar și eu am încercat asta cu câțiva oameni până mi-am dat seama ( după multe încercări, suferință, etc) că nu am cum să fac asta.. 

Credeam că dacă îi iubesc suficient de mult, dacă am suficientă răbdare, dacă sunt suficient de puternică, suficient de … suficientă pentru el, comportamentul lui față de mine o să se schimbe.. 

Dar nu, nu s-a întâmplat așa.. 

De aceea îmi e ușor să ajut femeile captive în relații de iubire cu parteneri cu elemente de narcisism, pentru că pot să empatizez cu ce se confruntă.. și pot să le ofer și uneltele necesare pentru a “evada” din infernul personal. 

Lucrurile sunt simple: Când o să poți schimba vremea în Oradea după bunul plac, atunci o să poți schimba și un narcisist.. adică NICIODATĂ ! 

Mai ales dacă îl iubești, dacă e un părinte, un prieten, înțeleg că îți este greu.. îți dorești să ai speranța că o să se schimbe.. 

Însă pur și simplu creierul acestei persoane funcționează foarte diferit..  și de aceea majoritatea narcisiștilor nu sunt dispuși să depună efortul pentru a crea noi “cărări” în propriul creier.. așa că preferă să încheie relația cu tine și să se implice în altă relație.. 

  1. Nu e indicat să îi  spui că e narcisist.. 

Aceasta e o informație foarte prețioasă.. 

Nu de alta, însă dacă îl confrunți o să te “învârtă” în asemenea hal că o să ai impresia că tu ești problema ! 

Deoarece cel mai bine știe să fie defensiv.. să se apere.. și să îi facă pe ceilalți să se simtă că nu sunt suficient de buni, deștepți, iubitori, etc.. 

  1. Rădăcina narcisismului e nesiguranța ! 

Probabil că ai mai auzit până acum despre stilurile de atașament.. Narcisistul e copilul care nu a avut șansa să își dezvolte un stil de atașament sigur. 

În perioada copilăriei ori a fost prea răsfățat ori neglijat emoțional. 

Indiferent de caz, nu a reușit să își dezvolte empatia.. 

De aceea acum ca și adult, când “cărările creierului” sunt bătătorite deja, adică tiparul este format, uneori are  tantrum-uri fix ca un copil. 

Din cauza nesiguranței pe care o simte încă din copilărie, nu are încredere deloc în el, așa că vrea să ascundă asta în toate modurile posibile.. 

Așa să îți imaginezi că un narcisist e mereu ori în defensivă ori în ofensivă.. e modul în care și-a creat sentimentul de siguranță. 

  1. Da, poți să păstrezi în viața ta un om cu elemente de narcisism.. – la o distanță de siguranță ! 

Și nu glumesc 🙂 

Probabil deja ai identificat pe cineva din apropierea ta, din familie, dintre colegi, prieteni.. 

Chiar dacă ai identificat o persoană care are o personalitate narcisică, crede-mă că sunt multe motive pentru care să ți-i persoana respectivă în viața ta.. 

Însă pentru a nu fi într-o relație toxică, e important să înveți să îți impui limitele.. ceea ce știu că e greu dar nu imposibil.. 

Dacă te-ai întrebat vreodată dacă și tu ai personalitate narcisică vreau să știi ca se mai întâmplă ca fiecare dintre noi să avem tendințe narcisice din când în când.. Însă narcisismul e o personalitate ! 

Deci doar întrebându-te asta, înseamnă că nu o ai 🙂 

Plus că ești abonată la e-mailurile mele deci evident că îți dorești să te dezvolți, să îți creezi o viață mai bună, relații mai bune… și asta presupune efort ! 

Îți las aici link-urile către două articole folositoare:

  1. Limitele sănătoase, un mit?
  2. Te-a sedus și te-a distrus. 
  3. Bărbatul toxic și relația cu el

 PS: Am deschis înscrierile pentru ediția a 8a a cursului de “Descoperă-ți Magia în 21 de zile – Eliberează-te din trecut” care începe în 31 octombrie 2022. 

Dacă îți este greu să impui limite sănătoase, dacă te simți atrasă de bărbații indisponibili emoțional, acest curs este potrivit pentru tine deoarece o să descoperi ce rană emoțională ai, ce stil de atașament + multe altele.. 

Cea mai bună investiție o să fie MEREU în tine !

Meriți tot ce e mai bun în lume, să nu crezi o clipă altceva ! 

Te îmbrățișez cu drag. 

#FiiStapanaProprieiVieti

Cu drag, 
Mădă. 

Mă găsești zilnic aici:

Instagram:https://www.instagram.com/psiholog.madalina.sarca/
Facebook:https://www.facebook.com/psihologsarcamadalina
Articole: www.madalinasarca.com

#MadalinaSarca #FIIStapanaProprieiVieti #ImpreunaStralucimMaiPuternic #relatii #selflove #DezvoltarePersonala #psihologie #iubire #iubiredesine #copilulinterior 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.