Un buchet de trandafiri și un mincinos.

Îmi plac atât de mult florile, încât majoritatea rochiilor mele sunt cu flori. Îmi dau așa o stare de bine și de energie, încât îmi place să am acasă mereu flori proaspete.

Nu aștept să primesc flori deși mă bucur foarte mult când le primesc, ci de cele mai multe ori, merg să-mi cumpăr singură, simt că îmi fac mie un cadou.

Cred că este momentul potrivit să renunțăm să așteptăm să ne facă alții bucurii, și să ni le facem noi.

Urmează o intâmplare cu flori în care mă bucur că mi-am ascultat instinctul.

În urmă cu aproape 10 ani, când eram în timpul facultății, era un bărbat care tot îmi făcea avansuri. Tot discutam cu el, era atent, drăguț, dar parcă unele lucruri pe care le spunea el, nu se legau, adică mai pe românește, mințea de înghețau apele, în plină vară.

Toate bune și frumoase, însă m-am gândit eu cu mintea asta a mea creativă, să îl pun la

încercare. Zis și făcut. Într-o frumoasă zi de Valentine’s Day, m-am dus la florărie și mi-am cumpărat un superb buchet de trandafiri roșii. Când am ajuns acasă, am fotografiat buchetul de flori și i-am trimis lui fotografia cu mesajul: ”Am primit acest buchet de flori de la un anonim. Tu mi l-ai trimis?”

La care răspunsul băiatului a venit foarte repede: ” Da, mă bucur că-ți place și am reușit să te surprind.”

Ha Ha Ha, și acum râd în hohote când îmi amintesc că el chiar a crezut că-i vinde morcovi grădinarului.

Morala: Ascultă-ți instinctul !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.