În cadrul sesiunilor 1la1 am observat cel mai clar că există două moduri de a reacționa atunci când cineva greșește.
Ca să mă fac bine înțeleasă o să dau un exemplu.
Să zicem că omul cu care îți împarți viața, o prietenă sau un membru al familiei ți-a greșit cu ceva, cu orice.
Tu simți furie, supărare, dezamagire, așa că acționezi în unul din două moduri:
- Decizi să îi scrii un mesaj sau să îl suni ca să-i comunici modul în care consideri că ți-a greșit. Simți că așa e cel mai bine.
- Decizi să îl ignori o perioadă, să îi ignori mesajele, să nu mai îi răspunzi.
Partea interesantă e că aceste moduri de a reacționa indică maturitatea sau imaturitatea emoțională a persoanei.
Primul mod în care dorești să discuți cu persoana, să îi împărtășești poziția ta, cu ce crezi că ți-a greșit denotă maturitatea emoțională.
Al doilea mod în care tratezi persoana cu tăcere “ the silent treatment “ , indică imaturitate emoțională.
Țin minte cu perfecție un moment din adolescența mea când am făcut o boacănă (cu B mare) și unul dintre aparținătorii mei m-a tratat cu tăcere timp de 1 lună.
Pur și simplu ne intersectam pe holul aceleași case și se comporta ca și cum nici nu existam. El făcea asta cu mine mereu când nu mă ridicam la standardul pe care îl aștepta el.
Pur și simplu ne intersectam pe holul aceleași case și se comporta ca și cum nici nu existam. El făcea asta cu mine mereu când nu mă ridicam la standardul pe care îl aștepta el.
Era foarte dureros pentru mine. Simțeam că îmi nega existența. Mă simțeam că nu sunt demnă de iubirea lui, că iubirea nu e necondiționată ci dimpotrivă, trebuia să fiu foarte atentă la cum mă comportam, ce ziceam sau ce făceam (presiunea era imensa). M-am simțit mare parte a vieții mele ca fiind neacceptată.
A fost cu atât mai bulversant pentru mine cu cât părinții și bunicii mei mă iubeau și îmi mărturiseau mereu că mă iubesc. Deci aveam 4 oameni care mă iubeau și îmi explicau când greșeam și un om care mă “executa” emoțional cu fiecare ocazie.
Anii au trecut și când am intrat în terapie am observat că atunci când cineva îmi greșea, indiferent că era o relație de prietenie sau iubire eu ce făceam?
Simțeam nevoia să îl pedepsesc pe celălat
oferindu-i tăcere.
oferindu-i tăcere.
Așa am reușit să înțeleg și că aparținătorul meu era imatur emoțional și că avea propriile lacune în a-și procesa emoțiile, în comunicare sau cum să facă față presiunii.
La sfârșitul anului trecut, am avut parte iar de acest tratament din partea unor persoane pe care le consideram parte din familia mea.
A fost atât de dureros pentru mine încât în prima fază am somatizat prin atacuri de panică, insomnii, plâns facil, tremurat, dureri de stomac cumplite.. fix ca în copilărie.
Însă mă bucur că mi-am schimbat perspectiva și acum consider că a fost ca un test pe care l-am trecut cu brio deoarece eu am continuat să inițiez dialog cu persoanele implicate, am continuat să sper și să încerc până într-un punct în care am zis ok, nu are rost.
Nu m-am comportat ca în trecut..
Nu m-am comportat ca în trecut..
Am citit astăzi o listă cu câteva informații folositoare pentru cei care au avut parte de tratamentul tăcerii:
- Oamenii care folosesc tăcerea ca o pedeapsă, au nevoie să dețină controlul și de aceea creează această situație în care ei decid când să vorbească cu persoana care le-a greșit. În special în aceste situații e de un real ajutor să ai granițele bine stabilite deoarece nu te lași afectat de acest comportament.
- Oamenii care sunt maturi emoțional nu se închid și nu ignoră oamenii sau problemele care apar. Așa că atunci când cineva te tratează așa, e important să îți amintești că nu are legătură cu tine sau cu ce ai făcut ci pur și simplu e un semn în legătură cu ceea ce se petrece în interiorul persoanelor care îți oferă acest tratament.
- În cazul în care TU obișnuiești să folosești acest tratament al tăcerii, e util să devii curios în legătură cu comportamentul tău. Să încerci să înțelegi de la cine l-ai preluat, cum funcționează sistemul tău nervos, să înveți să respiri. Poți să descoperi alte moduri prin care să reacționezi în situații de genul acesta.
- E o mare diferență între a spune cuiva că ai nevoie de timp și spațiu să procesezi ceea ce se întâmplă cu tine sau că ți-au greșit vs să folosești tratamentul tăcerii prin care ignori persoana respectivă complet.
Sinceră să fiu, iubesc ceea ce fac tocmai pentru momentele în care ajut femeile să înțeleagă de ce reacționează într-un anume fel, de unde au preluat acest tipar.
E un moment bun acesta să analizezi modul în care TU REACȚIONEZI într-o situație în care cineva îți greșește.
Ce faci?
Vorbești sau Taci?
Aștept răspunsul tău..
Aștept răspunsul tău..
Dacă informațiile din acest articol ți-au fost de folos, trimite-l și altora cărora le dorești sa fie mai bine, să aibă relații mai sănătoase.
Împreună strălucim mai puternic !
#FiiStapanaProprieiVieti
2 Comments on “Tu cum îi pedepsești pe cei care îți greșesc?”
Bună! Ma regăsesc în tot ce ai descris. Într-o alta problema as dori un sfat. O veche prietena m-a rugat sa o girez la un împrumut. Ce-i drept am greșitl pentru ca i-am zis sa-mi dea timp sa ma gândesc.Initial as fi acceptat, nefiind o suma foarte mare. La câteva zile după propunere, o colega de munca se plângea ca a primit o înștiințare de poprire pe salariu pt o persoana pe care a girat-o (alta, nu prietena)și n-a a plătit ratele. Ce-i drept m-am speriat deși eram conștientă de acest risc, motiv pt care a venit răspunsul din partea mea…negativ pentru prietena mea.Aceasta s-a supărat rau, mi-a reproșat ca nu am încredere, ca ea nu mi-ar face probleme. Am rămas ferma pe poziție…din motive lesne de imaginat(teama mea). Bineînțeles ca nu mai vorbește cu mine, iar eu…chiar n-am avut ce sa-i spun…decât ca îmi pare rău…Crezi ca ar trebui sa iau legătura cu ea sau sa o las în pace, poate ii trece supararea.Sunt conștientă ca am greșit dandu-i sperante dar nu știu cum sa remediez.
Bună Cristina.
Mulțumesc mult ca mi-ai scris.
As vrea să îți ofer o altă perspectivă 🙂
Personal, eu nu cred că există coincidențe așa că trăiesc crezând că nimic nu e întâmplător. De aceea cred că nu a fost deloc întâmplător că tu ai auzit colega care se plângea din cauza experienței trăite într-un caz similar.
Vreau să te felicit că nu ai acceptat imediat ci că ți-ai dat timp să te gândești dacă e ceea ce ÎȚI DOREȘTI sau nu.
Indiferent că era un răspuns pozitiv însă mai ales ca a fost un răspuns negativ, prietena ta nu are avea de ce să te supere pe tine dacă îți era prietenă adevărată.
Însă, nici reacția ei nu e deloc întâmplătoare. Având în vedere că face pe supărata pentru ceva ce nu ai vrut să faci, ce îți afectează ȚIE în primul rând viața, gândește-te cum ar fi fost dacă ai fi acceptat și ai fi avut o altă discuție în contradictoriu cu ea. Oare ar mai fi plătit?
Sunt sigură că dacă stai și îți acorzi puțin timp să te gândești și la alte faze, prietena ta a avut tendința să te manipuleze.
Concluzia mea:
E foarte bine că nu mai vorbește cu tine, deoarece îți face o favoare ! S-a exclus singură din viața ta, deoarece tu nu ai observat că relația voastră nu se bazează pe reciprocitate.
Dacă ai zis că te gândești, nu i-ai dat speranțe, deci nu ai gresit.
Însă reacția ei sigur este una greșita !
Draga mea, vreau să rămâi cu ceva din tot ce ți-am scris: TU NU DATOREZI NIMIC NIMĂNUI ȘI NIMENI NU-ȚI DATOREAZĂ NIMIC ȚIE !
Simplu !
Sper că răspunsul meu a fost de folos.
Te pup si te îmbrățișez cu drag..