Săptămâna aceasta aproape toate poveștile din cabinet și dinafara lui erau despre relația dintre un narcisist și victima lui. 

Nu cred în coincidențe, așa că am decis să intru putin în amănunt, mai ales că eu sunt “supraviețuitoarea” unei relații de iubire cu un narcisist. 

Deci dacă eu am putut, oricine poate. 

Hai să începem cu începutul. 

Cum se comportă cu noi? ( câteva exemple )

• Ne manipulează emoțional că nu mai știm cum ne cheamă cu buletinul în mână
• De la primele întâlniri, își mărturisesc o iubire profundă și avem impresia că l-am prins pe Dumnezeu de un picior 
• Sunt super implicați la început, însă pe măsură ce trece timpul, devin dezinteresați de noi
• Redevin interesați, în momentul în care îi amenințam că ne despărțim de ei sau că îi părăsim
• Ne fac mereu să credem că nu suntem suficient de buni, de frumoși, de inteligenți, de bogați, de realizați profesional
• Nu vor să petreacă timp cu oamenii importanți pentru noi
• Petrec timp cu prietenii lor, însă pe noi nu ne prea bagă în seamă ci mai degrabă ne dau tot felul de sarcini
• Când ne este greu, sunt primii care pleacă de lângă noi, ca apoi să se întoarcă înapoi în postura de victimă ca și cum noi am greșit cu ceva de fapt
• Aceste persoane susțin mereu sus și tare cât de sincere sunt și că nu mint, când de fapt, mint de îngheață apele termale 🙂 însă nu recunosc nici când îi prinzi cu dovezile în mână, dând vina pe tine.
• Indiferent ce facem, fie dau vina pe noi pentru tot, fie se victimizează
• Consumă mult alcool, au ieșiri violente verbal, amenință că se sinucid
• Când vrem să încheiem relația, recurg la tot felul de metode prin care își arată disperarea, însă după ce le dăm încă o șansă, redevin indiferenți cu noi
• Când discutăm despre un potențial viitor împreună, amână discuția sau fac să fie totul despre ei și despre faptul că nu sunt pregătiți 
• Însă ca să ne mențină interesați de ei, ne spun tot ce vrem să auzim, ca vor să își întemeieze o familie cu noi, că nu există o mama sau un tata mai potrivit pt un viitor copil, etc. 
• Ne cer constant dovezi de iubire, însă cu cât le arătăm mai mult iubirea noastră cu atât devin mai indiferenți și mai insensibili
• Acceptă toate cadourile de la noi, însă nu sunt atât de atenți când vine vorba de cadourile pentru noi
• Au tendința să ne critice la greu, însă adesea susțin că e o “critică constructivă” (nu există așa ceva)
• Unii, au tendința să fie implicați în mai multe relații în același timp
• Verbal promit foarte multe, faptic fac foarte puține
• Folosesc tot felul de tertipuri pentru a avea un răspuns emoțional din partea ta, ca apoi să te ignore
• Nu isi asumă relația, nu vor să posteze fotografii pe social media 
• De obicei se folosesc de sex ca să manipuleze mersul relației, de la început până la toate despărțirile 

Întrebările de 1000 de puncte sunt: 

DE CE RĂMÂNEM ÎN RELAȚIE CU ACESTE PERSOANE?

DE CE PARCĂ SUNTEM VRĂJIȚI ȘI SIMȚIM O ATRACȚIE INEXPLICABILĂ FAȚĂ DE ACESTE PERSOANE?

Răspunsul se află în copilărie, în modul în care aparținătorii noștri s-au comportat cu noi, în primii ani de viață când s-a format stilul de atașament. 

În primii ani de viață facem asocierea între supraviețuire, părinți și iubire. Atunci când avem părinți ocupați, neimplicați, care nu au grijă de noi și nevoile noastre emoționale, asociem lipsa de iubire cu supraviețuirea. Mesajul pe care noi îl preluăm e că supraviețuirea noastră este legată de lipsa sau prezenta iubirii. 

E perfect normal având o asemenea asociere, ca atunci când ajungem adulți, să fim atrași de oamenii indisponibili emoțional, care se comportă cu noi cum s-au comportat părinții noștri, adică neimplicați, cărora nu le pasă de nevoile noastre emoționale, pentru care nu suntem o prioritate. Astfel că noi o să fim atrași, o să simțim toți acei fluturași și nervozitatea aceea (care sunt primele semnale de alarmă că nu sunt potriviți pentru noi) de oameni absenți. 

O să respingem sau o să băgăm în friend zone (cum îmi place mie sa spun) toți oamenii aceia iubitori, lângă care am putea să creștem, care ne apreciază, care ne VĂD, care ne ASCULTĂ. Deoarece oamenii aceștia vin cu ceva ce noi nu cunoaștem, vin cu IUBIRE, DISPONIBILITATE EMOȚIONALĂ, IMPLICARE. 

Rănile emoționale din copilărie chiar determină tipul de relații în care ne implicăm, și depinde doar de noi să CONȘTIENTIZĂM, SĂ SCHIMBĂM ȘI SĂ ALEGEM DIFERIT. 

Să schimbăm asocierea făcută. 

 Povestea mea e următoarea:

Am cunoscut un tip. A fost super atent cu mine, a venit de la sute de km ca să luam cina împreună ca să mă impresioneze ( ceea ce a și reușit ) și atunci nu știam că fluturii din stomac sunt semnale de alarmă. Nu știam că pentru a avea relație de termen lung trebuie să cauți ALCHIMIA nu CHIMIA. 

Mi-a zis atunci și a doua zi ca nu a mai cunoscut pe cineva ca mine, că el s-a îndrăgostit, că nu mai poate. Mi-a promis luna și stelele, în primele zile, îmi arata fapte, îmi zicea ca el nu minte niciodată, isi făcea planuri de viitor cu mine, mă implica în toate planurile lui. 

Pentru mine, credula și naiva, era ceva ce n-am mai experimentat, chiar credeam că pfua, ce tare. Doar că lucrurile au început să se schimbe. Însă eu fiind obișnuita încă din copilărie cu 2 membri ai familiei narcisici, având rana trădării și a abandonului, și neștiind asta atunci, a fost perfect. 

Toată relația aia de un an a fost un Roller coaster emoțional pentru mine. Chiar credeam că am înnebunit. Însă nici nu puteam să vorbesc cu nimeni despre asta. 

Când ziceam că plec, baga mesaje la greu cum că eu ii sunt iubirea vieții și îmi cerea iertare și sa nu îl las. 

Mă întorceam, iar nu mă baga în seama și mă învinovățea.

Iar dădeam să plec din relație, iar începea cu siropul ( mă și mir cum de n-am făcut diabet ) și cu victimizarea. 

Mă suna noaptea că pana dimineața nu o să mai trăiască, mă puneam în mașină și  mergeam sa îl caut. 

Mă mințea pe față și apoi mă învinovățea pe mine pentru ceea ce făcea el.

Oricând aveam un moment de bucurie, un succes pe plan profesional sau personal, se comporta ca și cum nu e nimic, ca și cum nu e mare lucru. 

Cu alții se mandrea ca e cu mine, însă pe mine mă călca în picioare ca pe un preș când vii de afara din ploaie. Și apoi se victimiza dacă nu eram de acord și spunea că exagerez.

Ne despărțeam, stătea în tăcere o perioada și iar venea cu ceva extravagant care mă făcea sa cred că s-a schimbat. Până când am decis într-o zi că nu mai pot. Și sunt profund recunoscătoare acestei relații toxice, deoarece a fost o experiență din care am extras atâtea învățăminte că viața mea, și atitudinea mea este foarte diferită. 

M-a făcut să îmi descopăr (the hard way) stilul de atașament, rănile emoționale din copilărie și să modific tot ce nu îmi convine. Acum nu mai am magnet la acest tip de persoane. 

Deoarece oamenii aceștia nu se schimba niciodată, ei isi schimba doar victimele ! Traumele pe care ei le-au suferit în copilărie, sunt adesea iremediabile. 

În schimb, dacă tu ești intr-o relație sau ai fost cu un narcisist, să știi că poți sa te schimbi și sa nu mai atragi acest gen de persoane. 

Majoritatea oamenilor cu care lucrez eu, sunt femei. 

Mă caută când nu mai pot psihic și emoțional, însă majoritatea dintre ele, au tăria să facă alegeri diferite. Și sunt atât de mândră de ele apoi, când trăiesc alături de ele bucuria noilor începuturi, a noilor relații în care sunt apreciate. Celebrăm împreună când fac pace cu copilăria lor, când isi îmbunătățesc relațiile cu tatii lor. 

În schimb, bărbaților le este mult mai greu. Lor le este greu să conștientizeze femeile pe care le au lângă ei, le este greu să accepte ce se întâmplă, le este greu să discute despre emoțiile lor mai ales că nici nu sunt obișnuiți să le definească, masca de bărbat invincibil ii împiedică pe mulți să isi schimbe povestea. 

Dragi bărbați extraordinari, e nevoie de mult curaj să fii vulnerabil ! 

Pentru mine un bărbat e acela care știe că în unele momente trebuie să fie curajos, puternic și cu stăpânire de sine, în alte momente știe că trebuie să fie bun, empatic, tandru. Și bărbatul extraordinar știe foarte bine să identifice care moment ce atitudine necesită. 

Doar că acești bărbați extraordinari, sunt victimele perfecte ale femeilor indisponibile emoțional. Pentru că ei sunt integri, buni, sinceri, corecți, și proiectează asupra femeilor din viața lor aceleași calități, își fac filme fără să se asigure că ele chiar dispun de aceste calități. Ascultă doar vorbele, nu sunt atenți la fapte. Și apreciază sexul de calitate și aparent la început fără obligații pe care aceste femei îl oferă 🙂

Fiind corecți de la început, frica lor cea mai mare e să nu fie înșelați și ghici ce? Fix asta se întâmplă la sfârșit, află că au fost înșelați. 

Acești bărbați extraordinari au o sensibilitate aparte care le dă foarte multă putere și ambiție, adesea printre valorile lor principale sunt familia și au relații apropiate cu mamele lor. Și narcisistele exact acel buton al sensibilității îl apasă. Bărbații fiind obișnuiți să fie puternici, să aibă grija de femeia lor, să ii facă surprize, să ii facă servicii, ele se folosesc de aceste beneficii fără să le ofere înapoi. 

Oricât de greu e să îți revii după o relație toxică de acest gen, ai de ales doar între două variante:

Prima : repeți tiparul și alegi același gen de femeie

A doua: extragi lecțiile învățate, îți identifici valorile și alegi diferit. 

Pare simplu, însă nu e. Mai ales când o viață întreaga ai ales la fel. 

Însă azi ai posibilitatea să faci alegeri mai bune ca mâine să îți fie mai bine decât ți-a fost ieri.