De câte ori am pățit să am încredere în oamenii apropiați mie, ca după aceea să aflu că nu erau de încredere. Ca și în alte situații, asta spune totul despre ei. Pe mine mă știu că sunt naivă și văd tot ce este mai bun în oameni.

Însă, am învățat să fiu mai atentă și să păstrez cât mai multe pentru mine. Nu mi-a fost ușor să învăț asta, însă într-un moment, am ajuns într-un punct în care am fost atât de dezamăgită, încât am simțit că n-am încotro.

Cum tot răul este spre bine, din toate aceste experiențe am învățat și mai bine cât de important este să păstrezi secretele oamenilor, în special ca psiholog.

În timpul facultății am avut câteva experiențe în care am rămas surprinsă cu câtă ușurință vorbeau unii oameni despre ce le povestise alții. Din nefericire, în ultimul timp am auzit tot mai des psihologi care povesteau la o cafea sau o masă, problemele clienților lor, cu nume și detalii și tot. Nu pot să înțeleg, cum pot face așa ceva.

Prieteni, familie, amici, toți suntem oameni. Unii oameni se pricep mai bine să păstreze secretele și alții mai puțin bine. Cred că treaba fiecăruia este să-și dea seama cine este de încredere și cine nu. O ureche care ascultă azi, poate fi o gură care vorbește mâine.