Zilele acestea am fost la magazinul de piese auto de unde îmi cumpăr eu una alta. Domnul de acolo mă știe, așa că m-a întrebat când mai am concurs cu mașina. 

I-am spus că am weekendul acesta și că pornesc noaptea spre București să nu prind aglomerație.

Doamna de la casierie ascultând conversația dintre mine și el mă întreabă foarte mirată:

“Mergi singură până la București? Singură noaptea?”

Și i-am răspuns cu zâmbetul pe buze că da. Însă i-am spus și că nu merg singură, deoarece niciodată nu sunt singură, noaptea e Luna, ziua e Soarele și 24/24 îl am pe Dumnezeu și gândurile celor dragi cu mine. 

Nu a mai zis nimic. 

Însă eu am multe de zis deoarece e ceva cu care mă confrunt des, deoarece oamenii sunt foarte mirați când văd atâta autonomie pe capul meu. 

În copilărie descoperim prima oară conceptul de iubire necondiționată din partea aparținătorilor. Însă de fapt, nu e chiar așa de necondiționată deoarece mereu când primim ceva, știm că trebuie să dăm ceva la schimb. Așa că, începem din copilărie să încercăm să intrăm în niște șabloane definite de ceilalți. 

Ajungem la școală, începe perioada comparațiilor, sigur te-ai confruntat cel puțin o dată în viața ta cu întrebarea :

“Dar x ce notă a luat?” 

Astfel învățăm din primii ani de viață că trebuie să ne conformăm și să fim mai buni decât ceilalți, nu pentru noi ci ca suntem la concurență cu ei. 

Ajungem adulți care nu știu ce valori au, nu știu să se iubească, aprecieze, fac în relațiile personale comerț de iubire cum îmi place mie să-i spun și mereu sunt atenți la ceilalți. 

Mergem la nutriționiști care să ne spună ce avem și ce nu avem voie să mâncăm, deoarece noi nu știm să ne ascultăm corpurile din cauză că suntem deconectați complet. 

Ne cumpărăm obiecte de care nu avem nevoie, care nu ne plac neaparat, doar pentru ca sunt la modă să fim și noi “în rând cu lumea”.

Ne facem rate pentru mașini scumpe care mai de care mai dotate, însă strâmbăm din nas și căutam cele mai mici prețuri când vine vorba de sănătatea noastră, operații, etc. 

Suntem experți în a le spune celorlalți cum să își trăiască viața, doar că noi habar nu avem cum să ne-o trăim pe a noastră. 

Intrăm în relații de prietenie cu oameni care dau bine, chiar dacă se comportă execrabil cu noi, deoarece nu credem că merităm mai mult. 

Relațiile personale, sunt un comerț de iubire în care pretindem din partea celuilalt perfecțiunea, să se supună controlului nostru absolut după care ne ascundem fricile. 

Ieri am postat despre faptul că unii oameni sunt prizionieri într-o celulă a gândurilor și nu observă ușa larg deschisă, și fix așa e. 

Deoarece suntem atât de obișnuiți să le cerem altora voie să ne trăim propria viață, să ne gândim serios ce valori avem, în ce credem, ce ne dorim, ce avem de făcut ca să obținem viața pe care ne-o dorim. Și din nefericire, în loc să ne dăm noi voie, cei cărora le cerem aprobarea, habar n-au ce fac cu propria viața,  de unde să știe ce să facem noi?

Să ne înțelegem, nu sunt eu mai bună, oh nu, absolut toate le-am făcut. Sunt campioana când vine vorba la cerut voie, cerut sfaturi, păreri, impresionat alți oameni și etc. 

Am trăit aproape toată viața mea în frică. 

Aproape !

A fost ca un Roller-Coaster emoțional să ies din emoția de frică permanentă, să mă cunosc, să fac curat în viața mea, să învăț să mă cunosc. Încă mă descopăr zi de zi, însă mă iubesc și singura persoană cu care mă compar, sunt EU, cea din trecut, și trăiesc zi de zi ca să evoluez, nu să mă întorc acolo. 

Îmi aduc aminte când în urmă cu câțiva ani, eram la et 148 a celei mai înalte clădiri din lume, cu omul cu care eram într-o relație toxică și habar nu aveam, și mă simțeam îngrozitor. Întreaga excursie a fost pe lux și opulentă cum îmi place mie să glumesc, însă eu mă simțeam mizerabil ! Eram nefericită, neîmplinita și credeam că așa o să fie toată viața mea. Mă uitam în jurul meu și vedeam că așa sunt viețile oamenilor, pline de compromisuri. 

A trebuit să ajung pe fundul prăpastiei ca să apreciez lumina. 

Dar sunt recunoscătoare din inimă pentru asta. 

Acum indiferent că sunt singură sau cu oamenii dragi mie, sunt prezentă ! Sunt plină de recunoștință pentru fiecare zi. 

Plec fără frică peste tot, deoarece știu că nu are de ce să îmi fie frică, unde e iubire, acolo e Dumnezeu, iar eu sunt plină de iubire. 

Chiar dacă muncesc majoritatea zilelor pana la 8-9 seara, nu simt ca pe o corvoadă, ci dimpotrivă, sunt atât de pasionată de ceea ce fac încât mă încarc cu energie de fiecare dată când pot să ajut pe cineva. 

Înainte să fac ceva, mă gândesc dacă îmi doresc cu adevărat sau nu, și sunt mai conectata la instinctul meu ca niciodată. 

Eu nu cred, eu nu sper, ci eu STIU ca intr-o zi, o să apăra un barbat extraordinar în viața mea, cu valori ca ale mele, cu bunătate și umor, care și el se plimbă prin lumea largă singur și la momentul potrivit o să ne întâlnim și o să înțelegem de ce nu au funcționat celălalte relații. Nu o să fie perfect, nu o să fie o relație perfectă, ci o să fie fix așa pe sufletul a doi oameni buni. 

Provocarea mea pentru tine e să îți faci un CRAZY WISH LIST pe care să pui 10 chestii pe care mereu ți-ai dorit să le faci, sa le achiziționezi, dar niciodată nu ai avut curajul. Poate fi să dansezi în ploaie, să-ți cumperi un obiect pe care l-ai considerat scump, să ii scrii un mesaj de apreciere cuiva care ți-a schimbat viața, absolut orice. 

Iar apoi, începe să tai de pe listă pe măsură ce devin realitate. 

Acum că ai terminat de citit acest articol, vreau să îți notezi toate gândurile negative referitoare la ceea ce ai citit, acelea sunt parte din credințele tale limitative. 😀