Atunci când o relație se încheie cel părăsit, înșelat se concentrează pe tot ce NU a făcut celălalt.
În acest caz, din cauză că suntem foarte răniți, bulversați, panicați pentru că am pierdut iluzia controlului, dăm vina pe celălalt.
Prietenii, familia, toți ne ascultă cât timp noi batem câmpii despre cum s-a întâmplat, ce a făcut și ce nu a făcut celălalt.
Suntem atât de concentrați pe celălalt, (sau pe a treia persoană dacă e cazul) încât uităm că noi am fost (sau ar fi trebuit să fim) parte importantă din relația care tocmai s-a încheiat.
Când punem accentul mereu pe celălalt, ceva lipsește din poveste. Și nu, nu înseamnă că celălalt nu a făcut lucruri care ne-au provocat durere.
Ci fugim de asumare zici că suntem la sprint, așa că este greu să admitem că e ceva și în noi ce a contribuit la acest deznodământ.
Aici nu e vorba să căutăm vinovații ci dimpotrivă, e momentul oportun să ne răspundem la câteva întrebări pentru a avea parte de încheiere, closure.
Altfel, așa cum văd în practica mea, repetăm aceeași poveste de mai multe ori, însă cu persoane diferite.
Dacă experimentezi acum un asemenea moment, e posibil să îți dai ochii peste cap și să te gândești că nu știu ce simți tu acum.
Știu. Sunt om și eu, am iubit din toată inima, am fost înșelată, am ales să iert, am fost înșelată iar, am fost mințită, am oferit, am trecut prin bine, boală, sărăcie, bogăție.
Tocmai de aceea oamenii care aleg să lucreze cu mine, au rezultate rapid. Deoarece am fost în locul lor.
Deci și eu am fost cu inima frântă (nu doar o dată), și după ce îmi era inima la terapie intensivă, am decis că e momentul să nu o mai abuzez ci să îmi dau seama ce se întâmplă cu mine de fac alegeri care îmi provoacă suferință.
Și am început să îmi caut răspunsuri..
Nu a fost ușor, e grea treaba asta cu asumarea, nici nu mă mir că fug oamenii de ea 🙂
Scopul acestor întrebări este nu pentru a căuta un vinovat, ci pentru a înțelege mai bine cum funcționezi ca mai apoi, să poți face alegeri mai bune pe viitor.
Acordă-ți timp să îți răspunzi cu sinceritate la următoarele întrebări:
Cine ai fost TU în această relație?
Ce rol ai jucat?
Peste ce ai trecut cu vederea, doar pentru că nu ți-a convenit adevărul?
Ce ți-ai fi dorit să fi făcut diferit?
Ce ți-ai fi dorit ca partenerul tău să fi făcut sau zis diferit în relația cu tine?
Ce ți-ai fi dorit ca partenerul tău să fi acceptat diferit la tine?
În ce situații ți-ar fi dorit să fi spus mai puține? Și în ce situații ți-ai fi dorit să fi spus mai multe?
Ce ai învățat din această relație?
Cine vrei să fii în următoarea relație?
Cum o să aduci valoare în următoarea relație?
O relație nu implică doar doi oameni ci mai mulți (nu mă refer la a treia), familie, prieteni, etc.
Cine crezi că ar fi trebuit să fi fost mai implicat în relația voastră?
Cine crezi că a primit mai multă atenție decât trebuia?
Aceste întrebări te ajută să nu rămâi partea pasivă a unei relații ci să devii pe viitor, partea activă.
Fiecare relație are o anumită dinamică, de aceea dacă îți analizezi puțin relațiile, o să vezi că ai fost diferit în fiecare dintre ele.. deoarece fiecare persoană “trezește” o nouă parte din tine.
Ca să îți creezi în viitor relații sănătoase, ai nevoie să te cunoști mai bine prin prisma relațiilor care s-au încheiat.
Totul depinde de tine.
Tu ai puterea să decizi în fiecare moment.
Ce decizie iei acum?
Ai curajul să răspunzi la întrebări sau o să ții în tine toată supărarea și regretul poveștilor încheiate?
Oare nu e greutatea prea mare și o să te împiedice să zbori?
Scrie-mi un comentariu cu feedback-ul tău după ce ai răspuns la întrebări..
Iar dacă vrei să faci alegeri mai bune pe viitor, să ai mai multă încredere în tine, ți-am pregătit un ebook ce conține exerciții și provocări menite să îți ofere claritate.
Meriți tot ce e mai bun în lume, să nu crezi o clipă altceva !
Te îmbrățișez cu drag.
#FiiStapanaProprieiVieti
Cu drag,
Mădă.
Mă găsești zilnic aici:
Instagram:https://www.instagram.com/psiholog.madalina.sarca/
Facebook:https://www.facebook.com/psihologsarcamadalina
Articole: www.madalinasarca.com