Copilul interior este o parte importantă a oricărui adult, doar că, puțini știu de el și sunt și mai puțini cei îl și vindecă. 

Fiecare om își dorește un loc unde să se simtă acasă, și aici nu mă refer la o proprietate, ci mă refer la un loc în care să se simtă în siguranță, iubit, apreciat. 

Unii au avut parte de un asemenea “acasă” în copilărie, unii nu. Însă cu toții am avut parte de situații pe care nu am știut să le procesăm în primii ani de viață, și acele situații ne-au marcat viața de adult într-un fel sau altul. 

Părinții noștri au făcut o treabă extraordinară, deoarece pur și simplu au dat mai departe ce au primit de la părinții lor, simplu. Dacă nu am primit iubire, dacă nu ne-am simțit apreciați, nu este vina lor ! Atât au putut ei și așa au știut cel mai bine și mereu trebuie să le fim recunoscători. 

Însă contează ce facem noi mai departe. Contează dacă alegem să rescriem copilăria noastră sau nu, pentru a fi adulți asumați și autentici. 

Când ne gândim la copilărie, unii oameni se gândesc ca la o perioadă neagră a vieții lor și chiar și-au reprimat sentimentele, și-au îngropat amintirile, alții se gândesc că au avut o copilărie perfectă și sunt șanse mari să se autoamăgească. Deoarece, până la vârsta aceasta sigur știi și tu că noi oamenii nu putem atinge perfecțiunea. 

O copilărie cu emoții neprocesate, se traduce printr-un adult nesigur pe el și pe ceilalți, un adult care nu se simte iubit și apreciat, cu dificultăți de relaționare, care își caută în exterior confirmările. Cumva caută în ceilalți în permanență sprijin, de aceea și în relațiile de cuplu, au tipul de atașament nesigur. 

Copilul interior este suma experiențelor noastre, bune și rele, întipărite în copilărie pe care le-am trăit alături de părinții noștri și alte persoane importante.

Partea interesantă e că noi nu ne mai amintim de aceste experiențe însă ele sunt întipărite în subconștientul nostru, de aceea de exemplu într-o  anumită situație, doi oameni o să aibă experiențe  diferite. 

Situația neplăcută apare când în viața adultă, aceste evenimente neplăcute din copilărie, aceste emoții neprocesate în copilărie, apar și ne dau viața peste cap prin diverse reacții pe care nici noi nu înțelegem de ce le avem. Acest copil interior, face tot posibilul să nu retrăiască sentimentul de rușine, frică, abandon, trădare, umilință pe care le-a simțit în copilărie. Și în timpul acesta și tânjește după siguranța, iubirea, aprecierea pe care le-a primit mai puțin în copilărie. 

Chestia interesanta e că pe plan conștient noi suntem adulți independenți care ne croim propriul drum în viață însă pe plan inconștient copilul interior ne influentează decisiv percepția, simțirea, gândirea și acțiunile din viața de zi cu zi MULT MAI MULT DECÂT O FACE RAȚIUNEA NOASTRĂ. 

Experiențele negative întipărite în noi din copilărie ne limitează și ne împiedică dezvoltarea ca adulți și cel mai neplăcut e că ne afectează relațiile cu ceilalți oameni. 

Copilul interior se dezvoltă în principal în primii 6 ani de viață, de aceea e un moment potrivit acum să te gândești ce evenimente cu impact emoțional au fost în primii tăi ani de viață, de ex: divorțul părinților, decese, mutări, abuz psihic sau fizic, etc. 

Felul în care suntem tratați de părinții noștri, devine un model al tuturor relațiilor noastre pe parcursul întregii vieți. 

Hai că ți-am povestit mult despre asta, vreau și să îți dau câteva exemple practice ca să te conectezi cu copilul tău interior. 

Un prim exercițiu ar fi să începi  un proces de descoperire, prin care să îți recunoști copilul interior. El există în tine. Dacă închizi ochii, și îți imaginezi puțin că vrei să te conectezi cu copilul tău interior, la un moment dat o să îți apară în minte o imagine a ta din copilărie. 

Închide ochii

Stai într-o poziție comodă

Când îți apare imaginea cu tine din copilărie, încearcă să identifici ce vârstă aveai. 

Apoi, am observat la mine cât și la alți clienți, oricât de ciudat sună: încearcă să i te adresezi copilului tău interior, ca și cum e o persoană vie. 

Acordă atenție mesajului pe care vrea să ți-l transmită, ce simte? 

Furie, rușine, vulnerabilitate, abandon, respingere, vinovăție, anxietate, etc?

Un al doilea exercițiu, care funcționează foarte bine ca să începi procesul de recunoaștere și vindecare a copilului interior, e să-i scrii o scrisoare. 

De exemplu să alegi un moment dificil din copilărie și să îl povestești în scris însă să oferi și perspectiva adultului. 

Poate în copilărie fratele sau sora ta mereu urlau la tine și îți stricau jucăriile. TU astfel ai învățat să îți fie frică. Însă acum ca adult știi că fratele sau sora se comportau așa cu tine din cauza că la rândul lor au fost abuzați de alții de aceea erau așa furioși. Văzând din perspectiva adultului, poți să înțelegi mai clar ca NU TU AI FOST PROBLEMA ! NU TU I-AI DETERMINAT SĂ SE COMPORTE ASA CU TINE!

Acum e rândul meu să te întreb tu ce relație ai cu copilul tău interior?

Sunt aici ca să te susțin în dezvoltarea ta, scrie-mi dacă ai nelămuriri. 

Împreună strălucim mai puternic !

#FiiStapanaProprieiVieti

Cu drag,
Mădă.